/Bacau: Pregatirea gratuita a elevilor de etnie roma pentru admitere la medicina

Bacau: Pregatirea gratuita a elevilor de etnie roma pentru admitere la medicina

O sesiune de informare şi orientare, deschisă elevilor romi din clasele terminale ale liceelor băcăuane care doresc să candideze la o instituţie de învăţământ superior având profil medical, a fost găzduită, sâmbătă, de Colegiul naţional pedagogic ”Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Bacău.
”Vrem să avem specialişti din etnia romă în domeniul medical, oferind, cu sprijinul Centrului Romilor pentru Politici de Sănătate (CRPS), cursuri de pregătire gratuită pentru susţinerea examenului de admitere în unităţi de învăţământ din domeniul medical pentru anul universitar 2011-2012”, a explicat pentru AGERPRES Ana Domiloiu, asistent de proiect.
Potrivit acesteia, în cadrul sesiunii ”au fost prezentate componentele programului, criteriile de eligibilitate şi selecţie pentru elevii candidaţi, dar şi sistemul de completare a formularelor de aplicare”.


Prin acest program, elevii de liceu romi vor urma, cu profesori specializaţi, cursuri gratuite de pregătire la fizică, biologie şi chimie, adică la materiile pentru examenul la medicină.
Acţiunea face parte dintr-un program ”mai complex de dezvoltare personală în domeniul medical, iniţiat de CRPS pentru tinerii ce aparţin minorităţii rome”, iniţiativă sprijinită de Agenţia naţională pentru romi, Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii.