/Austria va avea o lege a transparentei listelor de asteptare pentru operatii

Austria va avea o lege a transparentei listelor de asteptare pentru operatii

Guvernul austriac a aprobat marţi o lege ce prevede publicarea pe internet a listelor de aşteptare pentru operaţiile programate în spitale, relatează postul de radio naţional.

Ministrul sănătăţii, social-democratul Alois Stöger, a reacţionat astfel la criticile privind existenţa unei asistenţe medicale “cu două clase”, în care pacienţii cu asigurări private sunt favorizaţi la programarea operaţiilor.

Cancelarul Werner Faymann a salutat măsura, apreciind că ea va duce la creşterea transparenţei într-un domeniu în care oamenii au îndoieli privind tratarea lor în mod egal.

Conform viitoarei legi, spitalele din Austria vor fi obligate să asigure un management transparent al operaţiilor. Lista de aşteptare va cuprinde intervenţiile programate în specialităţile oftalmologie, ortopedie, neurochirurgie. Ea va fi publicată pe internet, însă cu respectarea protecţiei datelor personale. Scopul este cunoaşterea duratei de aşteptare într-un spital pentru o anumită intervenţie chirurgicală. Prin această lege, nu va mai fi posibilă tratarea preferenţială a anumitor pacienţi, afirmă iniţiatorii ei.

Potrivit ministrului sănătăţii, legea va fi aprobată de parlament în această vară şi va intra în vigoare anul viitor.