/Atletism: Crosul URGO al jurnalistilor, la a 3-a editie

Atletism: Crosul URGO al jurnalistilor, la a 3-a editie

Aflat la a treia ediţie, crosul jurnaliştilor, organizat marţi dimineaţă pe stadionul Iolanda Balaş-Soter din Capitală de Laboratoires URGO, împreună cu Gabriela Szabo şi Federaţia Română de Atletism, a fost câştigat de Alexandru Enciu (Pro Sport), la masculin, şi Irina Mereacre (Revista Prevention), la feminin.
Pentru al treilea an consecutiv, Laboratoires URGO, Gabriela Szabo şi Federaţia Română de Atletism, au lansat jurnaliştilor invitaţia de a alerga ‘nu doar pentru ştiri, ci şi pentru ei înşişi’ în cadrul crosului Grand Prix URGO.
‘Sunt foarte mândră că am reuşit în aceşti trei ani să atragem tot mai mulţi colegi din presă la o alergare de dimineaţă, în cadrul crosului URGO. Este modul ideal de a ne menţine în formă şi de a trimite un mesaj de încurajare către public, în general, şi către cei interesaţi de atletism, în special, pentru a practica sportul preferat. Iniţiativa Laboratoires URGO este cu atât mai lăudabilă cu cât ne reaminteşte că, înainte de activităţile profesionale, trebuie să acordăm o importanţă deosebită sănătăţii şi stilului nostru de viaţă’, a declarat Gabriela Szabo.


‘URGO sprijină în mod constant sportul şi beneficiile pe care acestea le poate aduce în viaţa fiecăruia dintre noi. De altfel, şi prin tehnologia integrată în produsele noastre, URGO vine în întâmpinarea nevoilor unui public tot mai activ, mereu în mişcare,’ a declarat Thibaut Larrat Urgo Area Manager Europe.