/Astra Asigurari a raportat un profit brut de 82 milioane de lei, in semestrul I din 2011

Astra Asigurari a raportat un profit brut de 82 milioane de lei, in semestrul I din 2011

Astra Asigurări a înregistrat, în primele şase luni ale lui 2011, un profit contabil brut în valoare de 82 milioane lei, în creştere cu 645% faţă de semestrul I din 2010, când raporta un profit de 11 milioane lei, se arată într-un comunicat al societăţii de asigurare-reasigurare.
Volumul primelor brute subscrise totale (viaţă şi non-viaţă) înregistrate de compania Astra Asigurări, în primul semestru al anului 2011, este de 559 milioane lei, din care 551 milioane lei, reprezintă volumul primelor brute subscrise la asigurări generale, în scădere cu patru procente faţă de semestrul I 2010.


Valoarea asigurărilor RCA reprezintă 278 milioane lei, în scădere cu 14% faţă de 323 milioane lei în primul semestru al anului 2010, respectiv 84 milioane lei pe asigurările CASCO, în scădere cu 28% faţă de 117 milioane lei în S1 2010.
Cea mai importantă creştere, de 57%, a fost obţinută pe segmentul property, de la 94 milioane lei (semestrul I 2010) la 147 milioane lei (semestrul I 2011).
Creşteri importante au fost obţinute şi pe segmentele de asigurări de viaţă (15%), asigurări de sănătate (26%), asigurări medicale pentru călătorie (74%), asigurări de credite şi garanţii (118%), dar şi asigurări de răspundere profesională (19%).
Astra Asigurări a încheiat anul 2010 cu un volum al primelor brute subscrise totale în valoare de 1,083 miliarde lei, în creştere cu 34% faţă de anul 2009. Daunele plătite de Astra Asigurări, în 2010, au înregistrat o creştere cu 61% faţă de 2009, de la 328,167 milioane lei, la 526,883 milioane lei.
Compania a intrat pe piaţa din Ungaria în toamna anului 2010, inaugurând sucursala Astra Biztosito la Budapesta, unde subscrie, deocamdată, pe segmentele RCA, property şi CASCO.