/Armata norvegiana a fost vizata de un atac informatic dupa operatiunea din Libia

Armata norvegiana a fost vizata de un atac informatic dupa operatiunea din Libia

Armata norvegiană a fost victima unui atac informatic ‘extins’ la sfârşitul lunii martie, la o zi de la primele bombardamente ale avioanelor F-16 norvegiene asupra Libiei, relatează AFP joi, citând forţele armate.

‘Armata este în mod regulat vizată de atacuri informatice şi de viruşi, dar nu de o astfel de amploare’, a declarat pentru agenţia franceză de presă Hilde Lindboe, o purtătoare de cuvânt a organismului însărcinat cu gestionarea infrastructurilor Apărării norvegiene /INI/, citată de AFP.

La 25 martie, la o zi de la primele bombardamente norvegiene din Libia, circa o sută de angajaţi ai Apărării, inclusiv unii cu funcţii înalte, au primit un email în limba norvegiană însoţit de un ataşament care, odată deschis, urma să elibereze un virus conceput pentru a şterge toate informaţiile de pe calculatorul respectiv.

‘Din ceea ce am putut stabili noi, nicio informaţie sensibilă nu a fost subtilizată’, a precizat Hilde Lindboe. Conform INI, numai un singur computer, ce conţinea informaţii neclasificate, a fost contaminat în timpul atacului. Serviciul de securitate al poliţiei norvegiene /PST/ a deschis o anchetă pentru a încerca să identifice agresorul. În ceea ce le priveşte, autorităţile refuză pentru moment să facă vreo legătură între atacul informatic şi începutul bombardamentelor din Libia.