/Aproape un miliard de oameni de pe glob nu au fost consultati niciodata de un medic

Aproape un miliard de oameni de pe glob nu au fost consultati niciodata de un medic

Aproximativ un miliard de oameni de pe glob nu au fost consultaţi niciodată de un medic, potrivit unui raport al fundaţiei de caritate britanice Save the Children, potrivit căreia, acesta ar fi principalul motiv care explică de ce milioane de oameni mor anual din cauza unor boli care se pot vindeca uşor, transmite BBC.
Raportul constată de asemenea că autorităţile din multe ţări tratează cu ‘indiferenţă’ această problemă, considerând mai util să direcţioneze fondurile alocate sănătăţii pe proiecte ambiţioase, precum ridicarea unor clinici moderne, decât să investească în pregătirea de personal medical.

Experţii dau ca exemplu în acest context autorităţile din Bangladesh şi Nepal, două ţări care au investit masiv în dezvoltarea unor reţele de medici de sector, reducând astfel semnificativ rata mortalităţii infantile.

După cum informa această organizaţie într-un raport în luna aprilie, o treime din femeile gravide de pe mapamond, sau aproximativ 48 de milioane, nasc anual fără niciun fel de asistenţă medicală corespunzătoare.