/APAH-RO: Peste 5.000 de pacienti pe listele de asteptare pentru tratarea hepatitei

APAH-RO: Peste 5.000 de pacienti pe listele de asteptare pentru tratarea hepatitei

5.500 de persoane din toată ţara se află pe listele de aşteptare în vederea tratamentului pentru hepatitele de tip B, C şi D, iar alte 600 cu retratament, a declarat joi, la cea de-a III-a Conferinţă Naţională a Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), Marinela Debu, preşedintele asociaţiei.
“Sunt unele judeţe din ţară în care pacienţii aşteaptă şi doi ani pentru tratament, iar în altele, numărul pacienţilor este în creştere. Este vorba despre judeţul Iaşi cu 500 de pacienţi pe lista de aşteptare şi judeţul Galaţi cu peste 300 de pacienţi.
La polul opus, se află Braşov şi Teleorman unde numărul pacienţilor aflaţi pe listă este de aproximativ 100 la fiecare dintre cele două judeţe”, a precizat Marinela Debu.


Medicii prezenţi la întâlnire au susţinut că este nevoie ca Ministerul Sănătăţii să se implice cu fonduri în campanii de prevenire şi de tratament.
“Pacienţii devin, după diagnosticare, un număr pe o listă de aşteptare. Suntem din ce în ce mai mult ignoraţi, iar subfinanţarea sistemului crează foarte multe probleme. Orice ar face medicul, oricât s-ar zbate nu poate face nimic fără bani. Ca să începi un tratament cu bani proprii este imposibil pentru că tratamentul este foarte costisitor şi nimeni nu şi-l permite. Dacă facem presiuni să ne primim drepturile noastre prevăzute în Constituţie, suntem ignoraţi de autorităţi”, a spus, la rândul lui, Cezar Irimia de la Asociaţia Pacienţilor Bolnavi de Cancer.
Reprezentanţii APAH-RO au precizat că sunt cazuri de pacienţi în ţară care au rămas fără serviciu după ce au spus la locul de muncă că au contactat una dintre hepatite ceea ce înseamnă discriminare.
Medicii susţin că listele de aşteptare pentru tratament ar trebui să dispară, iar medicul să fie suveran în ceea ce priveşte tratamentul fiecărui pacient.