/Alba: Patru raniti intr-un accident produs in localitatea Benic

Alba: Patru raniti intr-un accident produs in localitatea Benic

Patru bărbaţi au fost răniţi într-un accident rutier produs, luni, pe DJ 107H, pe raza localităţii Benic, după ce şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un gard.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, inspector principal Luminiţa Prodan, a declarat, pentru AGERPRES, că accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Cei trei pasageri au rămas încarceraţi, iar şoferul a ieşit singur din maşină. La faţa locului au intervenit şi pompierii militari, care au acţionat cu o autospecială de descarcerare pentru scoaterea răniţilor din vehicul, precum şi cu o ambulanţă SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat şi pentru transportarea acestora la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Unirea’ Alba, plutonier Alina Bălaş.


Poliţia a demarat o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.