/Alba: Majoritatea celor care doneaza sange face acest gest din considerente umanitare

Alba: Majoritatea celor care doneaza sange face acest gest din considerente umanitare

Cei mai mulţi dintre donatorii de sânge din Alba fac acest act umanitar pentru a-şi ajuta semenii în suferinţă şi numai 5% din persoanele care donează sânge recurg la un asemenea gest pentru a obţine beneficiile materiale acordate potrivit legislaţiei în vigoare, a susţinut, marţi, într-o conferinţă de presă, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Alba, Elena Popescu.
Donatorii au obligaţii, dar şi drepturi, potrivit HG nr.1364 din 2006. Astfel, donatorul are dreptul să primească, la cerere, 7 tichete de masă pentru produse alimentare, o zi liberă de la locul de muncă, în ziua donării, pentru salariaţi, sau o zi scutire de frecvenţă, pentru elevi, studenţi şi militari etc.


Elena Popescu a precizat că dintre cei 8.400 de donatori aflaţi în evidenţele Centrului, jumătate fac parte din categoria donatorilor fideli. Anual, la Centrul din Alba Iulia se realizează în jur de 7.600 de prize, ceea ce înseamnă aproximativ 2.500 de litri de sânge.
Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine a subliniat că există persoane care donează de zeci de ani, în general bărbaţi.
În ultimul timp, a subliniat Elena Popescu, s-a constatat în urma testelor făcute obligatoriu la fiecare unitate de sânge recoltată o creştere a bolilor depistate astfel, cu deosebire a hepatitei C sau B. Persoanele în cauză sunt îndrumate către medicul de familie şi apoi către medicul specialist.
Elena Popescu a afirmat că în momentul de faţă rezervele de sânge aflate pe stoc nu dau motiv de îngrijorare, dar a subliniat că au fost şi situaţii în care existau, de exemplu, doar doi litri de sânge de o anumită grupă şi atunci s-a apelat la centrele din judeţele învecinate. De asemenea, au fost momente în care centrul din Alba Iulia a sărit în ajutorul celor din judeţele respective, a adăugat aceasta.
Din fericire nu au mai fost situaţii de genul celei produse în primăvara lui 2004, când la spitalul din Alba Iulia s-a înregistrat o situaţie fără precedent din cauza crizei de sânge şi au fost amânate operaţiile care au necesitat transfuzii, fiind efectuate atunci doar intervenţii chirurgicale care nu implicau o astfel de procedură.
Pornind de la ideea că oricine poate avea nevoie într-un anumit moment de o transfuzie de sânge, Jandarmeria Română va derula campania ‘Jandarmeria donează viaţă pentru România’, scopul demersului fiind convingerea unui număr cât mai mare de cetăţeni să doneze sânge. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba, Ovidiu Jurcoveţ, a precizat, marţi, că acţiunea de donare de sânge va începe la 1 noiembrie, conform unui grafic întocmit în comun cu Centrul de Transfuzie Sanguină Alba, la Alba Iulia, Aiud şi Sebeş. Până în prezent, 62 de jandarmi din Alba au anunţat că vor să se numere printre donatori, a precizat Jurcoveţ.
La campanie vor participa şi alte instituţii din Alba. Prefectul Ştefan Bardan a anunţat, marţi, că şi el va dona sânge, dezvăluind, totodată, faptul că face acest lucru de vreo trei decenii. Deoarece a făcut periodic acest lucru, el a primit, timp de 10 ani, şi ‘titlul’ de donator onorific.
La nivelul judeţului Alba, parteneri în campanie sunt şi Primăria Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Crucea Roşie Română etc.