/Accident la Suceava: Un autobuz cu calatori a intrat intr-o farmacie

Accident la Suceava: Un autobuz cu calatori a intrat intr-o farmacie

Un autobuz cu călători a intrat, marţi seară, într-o farmacie de pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată, a precizat pentru AGERPRES că nu au fost rănite persoanele care se aflau în interiorul farmaciei.
Potrivit lui Găleată, şoferul autobuzului a fost descarcerat şi a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Judeţean.


Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Gabriel Panţâru, nu se ştie câţi pasageri erau în autobuz la momentul impactului, deoarece la sosirea lucrătorilor ISU şi a poliţiştilor la fata locului nu mai era nimeni în autobuz.
În prezent, lucrătorii ISU încearcă să reechilibreze autobuzul, să-l repună pe roţi şi să-l tracteze înapoi pe carosabil.