/145 medici au parasit Bulgaria in doar trei luni (presa)

145 medici au parasit Bulgaria in doar trei luni (presa)

Uniunea Medicilor din Bulgaria a emis, în primul trimestru al anului 2011, 145 permise de angajare în străinătate, informează marţi cotidianul sofiot 24 Ceasa. Anul trecut, ţara a fost părăsită de 500 de medici, iar tendinţa este ascedentă. Principalele motive pentru plecarea medicilor sunt salariile mici şi starea proastă în care se află majoritatea spitalelor din Bulgaria. În timp ce salariul mediu al medicilor în Bulgaria este de doar 300-400 euro, în vestul Europei salariile pornesc de la 5.000 de euro. În Germania, chiar şi rezidenţii primesc mai mult de 3.000 de euro.

Partidul GERB, aflat la putere, domină preferinţele bulgarilor, titrează ziarul Novinar. Un studiu de opinie, efectuat de Centrul pentru analize şi marketing, arată că 37,9 la sută dintre bulgari susţin că au încredere în GERB, în timp ce 50,4 la sută din populaţie au o părere contrară. Pe locul doi se situează Partidul Socialist bulgar, care ar fi votat de 16,8 dintre locuitorii capitalei Sofiei şi de 22,1 la sută dintre alegătorii din provincie.

54,4 la sută dintre bulgarii care stau în provincie vor vota la alegerile prezidenţiale din toamnă, în timp ce prezenţa la Sofia pare că va fi mai mică: de 48,1 la sută. Favorit pentru câştigarea alegerilor este actualul premier bulgar, Boiko Borisov. Aproximativ 12 la sută dintre alegătorii susţin că ar prefera ca Borisov să fie viitorul preşedinte. Pe locul doi se situează actualul comisar european Kristalina Gheorghieva, cu un sprijin de circa 8 la sută, urmată de fostul comisar Meglena Kuneva, cu puţin peste 3 la sută.