/Uleiul de masline poate preveni atacul cerebral la persoanele in varsta (studiu)

Uleiul de masline poate preveni atacul cerebral la persoanele in varsta (studiu)

Persoanele de peste 65 de ani amatoare de ulei de măsline riscă mai puţin să facă atacuri cerebrale decât cele care nu consumă acest tip de ulei, arată un studiu desfăşurat pe 7.000 de francezi şi publicat miercuri de revista americană Neurology.Cercetători de la Institutul Naţional pentru Sănătate şi Cercetare Medicală din Bordeaux au observat 7.625 persoane de peste 65 de ani din trei oraşe din Franţa timp de cinci ani, informează AFP. Ei au repartizat participanţii la studiu în două grupuri. În primul grup au fost cuprinse persoane care nu consumau niciodată ulei de măsline, iar în al doilea, cele care introduceau acest tip de ulei în regimul lor alimentar. În cursul studiului s-au înregistrat 148 de cazuri de atac cerebral în rândul participanţilor.

După aplicarea criteriilor de greutate, activitate fizică şi regim alimentar, cercetătorii au constatat că persoanele care consumau ‘frecvent’ ulei de măsline prezentau un risc cu 41% mai mic să aibă un atac cerebral decât cei care nu consumau deloc. ‘Studiul nostru vrea să arate că ar trebui să se publice o nouă serie de sfaturi alimentare, pentru prevenirea atacurilor la persoanele de peste 65 de ani’, consideră Cecilia Samieri, autoarea cercetării.

‘Atacurile sunt foarte răspândite în rândul oamenilor în vârstă. Uleiul de măsline este o metodă ieftină şi simplă care ajută la prevenirea acestora’, adaugă ea.