Oamenii care locuiesc singuri tind să mănânce mai puțin sănătos decât ceilalți

Persoanele care locuiesc singure tind să mănânce mai puțin sănătos decât cei care locuiesc alături de o altă persoană, indică un studiu publicat recent, realizat de cercetătorii de la Universitatea de Tehnologie din Queensland (Australia) și citat de Huffington Post. Cercetarea, publicată în revista Nutrition Review, a analizat 41 de studii anterioare pentru a descoperi legătura dintre a locui singur și aportul de hrană și nutrienți. Potrivit cercetătorilor, cei care locuiesc singuri tind să aibă o dietă mai puțin diversă și mai săracă în fructe și legume, cunoscute pentru aportul lor de vitamine, minerale, fibre și antioxidanți, care pot ajuta la protejarea organismului împotriva anumitor boli.

De asemenea, rezultatele au indicat că printre motivele pentru care cei care locuiesc singuri nu au o dietă sănătoasă se numără lipsa abilităților de a găti, absența unui partener pentru a-i ajuta la cumpărături, costul ridicat al produselor alimentare pentru o singură persoană, dar și lipsa de motivație pentru a pregăti de mâncare. În plus, cercetarea a arătat că bărbații care locuiesc singuri sunt mai predispuși să mănânce nesănătos decât femeile.

Cercetătorii au constatat, de asemenea, că persoanele care trăiesc singure nu sunt doar lipsite de motivația de a găti, dar nici nu se bucură de mâncarea gătită astfel și sunt mai predispuse să pregătească mese simple sau pe bază de semipreparate, lipsite de substanțe nutritive importante.

Banii joacă, de asemenea, un rol semnificativ în dietele celor care trăiesc singuri: alimentele sănătoase, cum ar fi peștele, fructele proaspete și legumele necesită mai multe deplasări la alimentară și un ritm mai rapid de consum.

Potrivit AFP, deși studiile anterioare au evidențiat că preparatele gătite în casă sunt asociate cu un risc mai mic de obezitate, boli de inimă și diabet zaharat de tip 2, numărul de persoane care trăiesc singure din țările dezvoltate este în creștere.

AGERPRES/(AS — autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *