/Meditatia reduce cu 47 la suta riscul de infract la cardiaci

Meditatia reduce cu 47 la suta riscul de infract la cardiaci

Meditaţia transcedentală, o tehnică folosită pentru diminuarea stresului, reduce cu 47% riscul de infarct al persoanelor cardiace, conform unui studiu clinic publicat în SUA, transmite AFP.

Acest studiu se întinde pe o perioadă de 9 ani şi a fost realizat pe 201 de voluntari afro-americani de ambele sexe, cu o medie de vârstă de 59 de ani şi cu afecţiuni coronariene. Jumătate dintre voluntari au practicat meditaţia transcedentală, în timp ce cealaltă jumătate a fost păstrată ca grup martor.

Rezultatele acestui studiu, publicate în ediţia online a revistei Archives of Internal Medicine, demonstrează efectele pozitive pe care tehnicile de meditaţie le au asupra bolnavilor care suferă de maladii cardiovasculare, conform Dr.-ului Robert Schneider, directorul Institutului de Medicină Naturală şi de Prevenire de la Universitatea Maharishi (Iowa, centru).

“Aceste efecte sunt foarte importante, chiar mai importante decât cele rezultate în urma tratamentelor convenţionale pentru maladiile cardiovasculare”, subliniază el. “Participanţii la studiu au fost trataţi şi cu medicamente anti-colesterol şi antihipertensive, iar efectele meditaţiei transcedentale au venit perfect în completarea efectelor acestor medicamente”, a mai adăugat el.

De asemenea, pentru Dr Theodore Kotchen, profesor de medicină la Universitatea din Wisconsin (nord), co-autor al acestui studiu, “meditaţia trebuie considerată ca un tratament complementar şi nu ca un substitut la tratamentele convenţionale prescrise pentru maladiile cardiovasculare”.