/IQ-ul este insuficient pentru aprecierea inteligenţei globale

IQ-ul este insuficient pentru aprecierea inteligenţei globale

Cercetători britanici au arătat experimental că măsurarea IQ-ului nu este suficientă pentru evaluarea inteligenţei globale a unui om, ci sunt necesare cel puţin trei teste diferite, scrie maxisciences.com.
Se pare că un IQ ridicat nu este neapărat sinonim cu inteligenţa, arată un studiu desfăşurat recent de cercetători britanici şi publicat în revista ‘Neuron’. Până să ajungă la această concluzie, oamenii de ştiinţă au examinat rezultatele unui test de inteligenţă lansat de Daily Telegraph şi New Scientist acum doi ani şi efectuat de peste 110.000 de internauţi. Conţinând întrebări personale legate de modul de viaţă şi pregătirea şcolară, testul de circa 30 de minute şi 12 probe trebuia să pună în lumină capacităţile de memorie, gândire, atenţie şi planificare ale subiecţilor.

În plus, cercetătorii au scanat creierele a 16 voluntari în timp de efectuau testul. Au constatat mobilizarea a trei circuite cerebrale diferite, fiecare rezervat unui tip de inteligenţă. Luând în considerare gama completă a capacităţilor cognitive testate, autorii au arătat că nivelurile variabile de reuşită ale participanţilor se puteau explica doar prin combinarea a cel puţin trei tipuri de inteligenţă şi nu prin măsurarea uneia singure, cum ar fi IQ-ul.

‘Nu se pot reduce capacităţile cognitive la mai puţin de trei componente – memoria pe termen scurt, gândirea şi o componentă verbală. Cunoaştem toţi oameni care au gândire slabă, dar amintiri bune sau fantastice competenţe lingvistice’, spune dr Highfield, unul din autorii studiului.

Cercetările au mai arătat că jocurile de ‘brain training’ (antrenare a creierului), practicate în mod regulat de unele persoane, par a nu schimba nimic din perfomanţa lor globală, că adepţii jocurilor informatice au scoruri mult mai ridicate la gândire şi memoria pe termen scurt şi că persoanele fumătoare şi cele anxioase au scoruri mai slabe în ultimul domeniu menţionat.

‘Când este vorba despre cel mai complex lucru cunoscut – creierul uman -, ideea conform căreia există o singură măsură a inteligenţei nu poate fi decât greşită’, conchide dr Highfield. AGERPRES