/Efectul cancerigen al alcoolului a fost subevaluat

Efectul cancerigen al alcoolului a fost subevaluat

Potenţialul cancerigen al băuturilor alcoolice s-a dovedit subevaluat, rezultă dintr-un studiu realizat de specialişti australieni din cadrul organizaţiei nonguvernamentale Cancer Council. Date despre acest studiu au fost publicate în The Medical Journal of Australia.

Oamenii de ştiinţă au analizat procentul de îmbolnăvire de boli oncologice în rândul australienilor, precum şi nivelul consumului de alcool printre pacienţii cu tumori. Potrivit studiului, 5.070 dintre asemenea pacienţi ar fi consumat alcool timp îndelungat, cifră care reprezintă 5 la sută dintre toate cazurile de cancer înregistrate în Australia în 2005.

Cercetătorii au aflat că alcool în exces au consumat 22 la sută dintre femeile australience care suferă de cancer mamar, 51 la sută dintre cei cu cancer al tractului intestinal, 41 la sută dintre pacienţii cu cancer bucal şi 7 procente dintre cei cu cancer stomacal.

Comentând rezultatele studiului, specialiştii de la Cancer Council le recomandă australienilor să renunţe total la consumul de alcool în scopul profilaxiei bolilor canceroase. Totuşi, cei care nu doresc să renunţe total la alcool sunt îndemnaţi să facă acest lucru în conformitate cu standardele elaborate de organismele competente ale ţării. Astfel, potrivit Consiliului naţional pentru cercetări în domeniul sănătăţii /National Health and Medical Research Council/ inofensivă ar fi o cantitate de maxim 10 grame de alcool etilic pe zi.