/Efectele stresului s-ar putea transmite pe cale ereditara (studiu)

Efectele stresului s-ar putea transmite pe cale ereditara (studiu)

Rezultatele obţinute de cercetători japonezi, publicate în revista Cell, arată că efectele stresului, chiar dacă nu modifică structura ADN-ului, schimbă, cu efect transmisibil, ‘ambalajul’ acestuia, influenţând modul de exprimare a genomului, prin urmare sănătatea, inclusiv la descendenţi, informează site-ul maxisciences.com.

Desfăşurându-şi cercetările pe muşte drosofile, echipa de oameni de ştiinţă de la Institutul japonez RIKEN Tsukuba a pus în evidenţă, la aceste insecte, felul în care, într-un mediu ‘stresant’, producerea unor anumite proteine alterează o genă numită ATF-2. Aceasta nu-şi mai asigură corect rolul în formarea heterocromatinei, stratul complex care înconjoară ADN-ul, neutralizând anumite secvenţe ‘indezirabile’ care, în mod normal, n-ar trebui să se exprime.

În lipsa acestei ‘măşti’ neutralizatoare de cromatină, aceste secvenţe de gene pot funcţiona, cu eventuale efecte negative asupra organismului. Alterarea genei ATF-2 din cauza stresului se transmite descendenţilor. Pe de altă parte, ATF-2 există la drosofilă, dar şi la om, care ar putea şi el – studiile ulterioare ar urma să o arate – suferi acest fenomen, numit ‘epigenetic’, cu posibile implicaţii în unele boli, ca afecţiunile cardiace, diabetul sau schizofrenia.

‘Multă vreme s-a discutat despre efectul stresului, care ar putea să se transmită următoarei generaţii, fără modificarea secvenţei ADN. Mulţi s-au îndoit de astfel de fenomene pentru că nu se cunoştea mecanismul. Rezultatele noastre arată acum că asemenea fenomene se pot produce. Sper ca oamenii să înţeleagă că diferitele feluri de stres pot modifica exprimarea genelor, fără să schimbe secvenţa ADN’, precizează un cercetător din echipa japoneză, citat de site-ul maxisciences.com.