Cine bea alcool mănâncă mai gras

Consumul de alcool modifică obiceiurile alimentare, care tind spre gras. Un studiu american desfăşurat pe circa 2.000 de adulţi de vârstă medie (număr aproape egal de femei şi bărbaţi) arată că două-trei pahare sunt suficiente, scrie passionsante.be.Originalitatea cercetării stă în faptul că aportul caloric zilnic şi cel în diferite alimente şi nutrienţi au fost calculate după cum persoana bea sau nu alcool în acea zi. Nu cantităţi mari, fiindcă erau consumatori moderaţi.
La bărbaţi, ca şi la femei, surplusul caloric din zilele “cu alcool” nu este mult mai ridicat decât în zilele “fără”. Există o diferenţă, dar foarte mică.

La bărbaţi, zilele “cu alcool” se asociază cu aporturi mai ridicate de materii grase, sare, carne, cartofi, ulei…, în detrimentul fructelor şi produselor lactate. Şi la femei zilele “cu alcool” se caracterizează prin mai multe alimente bogate în grăsimi şi mai puţine produse lactate.

Explicaţia ar ţine de efectele alcoolului asupra circuitelor recompensei şi de faptul că creierul încearcă să îşi procure şi mai multă plăcere prin hrană (mai grasă). În cazul consumului redus şi rar de alcool, nu există probleme mari, însă situaţia se complică şi greutatea – pentru a nu menţiona decât acest aspect – are de suferit, încheie passionsante.be.AGERPRES/ (AS -editor: Lelia Bretan)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *