/Cancerul, depistabil in sange datorita ADN-ului tumoral

Cancerul, depistabil in sange datorita ADN-ului tumoral

Cercetători de la Centrul naţional de cercetare ştiinţifică /CNRS/, de la Institutul naţional pentru sănătate şi cercetare medicală /INSERM/ şi de la universităţile Strasbourg şi Paris-Descartes, în colaborare cu o echipă de oameni de ştiinţă germani şi o societate americană, au pus la punct o tehnică de depistare a ADN-ului tumoral în lichide biologice, precum sângele, urina şi limfa, scrie ziarul Le Point în ediţia de luni.

Cercetarea acestora se bazează pe următoarea constatare: când celulele tumorale mor, ele îşi varsă conţinutul în mediul extracelular. ‘Atunci, ADN-ul mutant se află în fluidele biologice, dar în cantitate foarte mică, de ordinul a 0,1 – 0,01 % din ADN-ul deversat’, explică Valérie Taly, biolog la CNRS din Strasbourg. Până acum, aceste urme erau imposibil de depistat.

Noua tehnică ultrasensibilă dezvoltată de cercetători permite acum depistarea unui nivel de ADN tumoral de 20.000 ori mai mic decât se putea detecta înainte. ADN-ul este extras din lichidul biologic şi repartizat în picături microscopice care conţine fiecare o singură genă ţintă. Cu ajutorul unor molecule fluorescente, ADN-ul sănătos se diferenţiază de cel tumoral. Numărarea punctelor colorate permite apoi aflarea concentraţiei de ADN mutant.

Cercetătorii au validat testele pe un tip de genă, KRAS, care favorizează cancerele de plămân şi de colon şi vor lucra acum pe alte gene legate de aceste două feluri de cancer. ‘Tehnica va trebui să se aplice tuturor felurilor de cancer’, precizează Valérie Taly.

Datorită acestei tehnici, tumorile ar putea fi diagnosticate într-o fază precoce.

După testarea cu succes în laborator, cercetătorii vor pune la punct teste clinice în această vară. Potrivit lui Valérie Taly, validarea eşantioanelor ar trebui să dureze de la doi la cinci ani. Biologii de la CNRS afirmă chiar că această tehnică va fi folosită în clinici peste zece ani.