Călătoriile internaţionale îi pot îmbolnăvi pe sportivi

Sportivii de elită care traversează peste cinci fusuri orare pentru a participa la competiţii sunt expuşi la un risc de îmbolnăvire cel puţin dublu, relevă un studiu citat joi de BBC.
Potrivit cercetătorilor, responsabili pentru creşterea acestui risc sunt germenii şi alergenii dintr-un mediu nou, şi nu călătoria în sine cu avionul, întrucât la întoarcerea acasă sănătatea sportivilor se încadrează în parametri normali.
Cu alte cuvinte, participanţii britanici la Jocurile Olimpice de la Londra au un avantaj al terenului – ceea ce, pe de altă parte, poate spori presiunea şi teama de a nu dezamăgi.

Studiul publicat în British Medical Journal a monitorizat starea zilnică de sănătate a 259 de jucători de rugby de elită care au participat la turneul de rugby Super 14 din 2010, în cadrul căruia echipe din Australia, Africa de sud şi Noua Zeelandă au jucat meciuri în fiecare din cele trei ţări de-a lungul a 16 săptămâni. În cazul meciurilor jucate pe teren propriu, înainte de a călători în străinătate, au fost înregistrate 15 îmbolnăviri, în schimb, în locuri aflate la peste cinci fusuri orare de casă, numărul îmbolnăvirilor în rândul jucătorilor a crescut la 33. La meciurile jucate acasă, după întoarcerea din turneu, numărul îmbolnăvirilor a scăzut şi mai mult, la 11.

În aproape unul din trei cazuri de îmbolnăvire a fost vorba de afecţiuni respiratorii, acestea fiind urmate de probleme intestinale, de piele şi ţesuturi moi.

Profesorul Martin Schewellnus, unul dintre coordonatorii studiului, încearcă acum să stabilească de ce riscul îmbolnăvirii pare mai ridicat în cazul anumitor sportivi. ‘Ţine mai mult de fiecare sportiv în sine, anumiţi oameni având o sensibilitate deosebită la un mediu nou, decât de călătorie’, consideră profesorul.AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *