/Boala Alzheimer ar putea fi provocată de ciuperci

Boala Alzheimer ar putea fi provocată de ciuperci

Boala Alzheimer ar putea fi provocată de ciuperci, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Autonomă din Madrid (UAM), relatează EFE. Echipa de oameni de știință de la Centrul de Biologie Moleculară “Severo Ochoa” (centru mixt UAM — Consiliul Superior pentru Cercetări Științifice), condusă de cercetătorul Luis Carrasco, a găsit elemente caracteristice ciupercilor, precum drojdiile, în mostre de creier prelevate de la pacienți decedați care fuseseră diagnosticați cu Alzheimer.

Studiul, ale cărui rezultate au fost publicate în Scientific Reports, a fost realizat pe baza unor mostre prelevate de la 14 persoane decedate de Alzheimer, a relatat, pentru EFE, Luis Carrasco, profesor de microbiologie.

“Ceea ce am văzut noi este faptul că în diferite regiuni ale creierului persoanelor decedate de Alzheimer se observă ciuperci, în toate cazurile analizate, în timp ce în mostrele prelevate de la persoanele din grupul de control care nu au decedat de Alzheimer nu apar aceste ciuperci”, a declarat acesta.

Cercetătorii au localizat resturi de ciuperci prin intermediul imunofluorescenței, tehnică ce utilizează un anticorp care, unit pe cale chimică cu o substanță fluorescentă, marchează sau semnalează — în acest caz — proteinele fungice, a explicat omul de știință de la UAM.

Pentru a descoperi speciile de ciuperci, cercetătorii au extras ADN din mostre cerebrale prelevate de la un pacient și au aplicat tehnica PCR (“Polymerase Chain Reaction”, reacția în lanț a polimerazei).

Astfel, au identificat prezența unor specii ca “Cladosporium spp”, “Phoma”, “Malassezia spp” și diferite specii de “Candida”.

În acest articol se publică analiza tipurilor de ciuperci în cazul unui singur pacient, deși echipa lui Carrasco a studiat deja mai multe mostre cu ajutorul acestor tehnici.

“Totul arată că în mostrele de creier prelevate de la persoane decedate de Alzheimer apare un mare număr de specii, între 10 și 15, și că acestea nu sunt repartizate în creier în mod omogen: dacă privim diferite regiuni ale creierului vedem diferite specii de ciuperci”, a adăugat.

Aceasta ar putea explica variațiile în ceea ce privește gravitatea și evoluția simptomelor bolii.

Cum ajung ciupercile la creier? Se știe că creierul poate fi infectat de viruși, bacterii, ciuperci, protozoare sau viermi: la creier pot ajunge infecții de orice tip, a mai spus Carrasco.

Acest lucru poate fi posibil în funcție de diferiți factori, precum o slăbire a sistemului imunitar, tipul de dietă etc.

“Aceasta nu înseamnă că persoanele care au micoză pe mucoase sau pe piele vor avea Alzheimer, pentru că imunitatea înnăscută este prima barieră care împiedică aceste infecții să treacă în restul corpului”, a subliniat omul de știință.

Carrasco a precizat că trebuie să continue cercetările pentru a se verifica dacă ciupercile sunt cauza și dacă sunt singura cauză. Alte grupuri de oameni de știință trebuie să cerceteze în această direcție și, dacă se va confirma în diferite laboratoare, s-ar putea face în viitor un test clinic.

Nu este prima dată când grupul respectiv asociază maladia Alzheimer și ciupercile (în 2014 a publicat alt studiu), asociere pe care a stabilit-o și în cazul sclerozei laterale amiotrofice.

AGERPRES/(AS — autor: Pepa Sița, editor: Lelia Bretan)