/Cand este mai bine sa bem lapte: dimineata sau seara?

Cand este mai bine sa bem lapte: dimineata sau seara?

Să îţi începi ziua consumând un pahar cu lapte poate suna asemeni unui pas bun spre o alimentaţie nutritivă, însă nu este chiar aşa deoarece poate îngreuna digestia, ducând la arsuri gastrice şi balonări.
Din copilărie avem convingerea că laptele este unul dintre cele mai bune alimente, iar o mare parte dintre noi continuăm să consumăm lapte şi în următoarele etape ale vieţii.

 

Există multe polemici referitoare la beneficiile laptelui, unele voci spunând că laptele este mai mult duşman decât aliat al sănătăţii, însă cercetătorii au ajuns la concluzia că secretul stă întotdeauna în calitatea şi cantitatea laptelui consumat.
Dar… pentru a beneficia de întreaga paletă de calităţi a acestui produs, este bine să-l bem dimineaţa sau seara?
În compoziţia sa, laptele are proteine cu o valoare nutritională şi biologică foarte ridicată, dar şi glucide, minerale, vitamine şi grăsimi, elemente esenţiale păstrării sănătăţii: calciu, proteine, potasiu, fosfor, vitamina D, vitamina B12, vitamina A.
Cu toate acestea, care este momentul cel mai propice pentru a-l consuma? Dimineaţa, la micul dejun, sau seara, înainte de culcare?
Să ne începem ziua cu o cană cu lapte?
Poate că un bol de lapte cu cereale îţi sună destul de sănătos pentru un mic dejun, însă poate fi destul de greu de digerat dacă nu eşti atent, în plus este posibil să nu fie o varianta mai bună decât consumul de ouă, fructe sau legume.
Iată de ce medicina ayurvedică recomandă evitarea mâncărurilor grele, în special dimineaţa, atunci când încărcarea excesivă a stomacului poate declanşa dezechilibre pentru întreagă zi. Un stomac prea plin va duce la dureri sau arsuri resimţite în timpul zilei, la diminuarea puterii de concentrare. În schimb, laptele în cantităţi mici, mai ales dacă este amestecat cu alte ingrediente (fulgi de ovăz, de exemplu), va constitui un excelent început al unui proces de digestie echilibrat.
De ce este mai bine să bem lapte seară ?
Laptele este bine să fie consumat seara, deoarece atunci este momentul când organismul face trecerea de la starea de activitate acerbă, la una de relaxare. Triptofanul este un aminoacid din conţinutul laptelui, ce poate îmbunătăţi calitatea somnului, ajutând organismul să elibereze serotonină şi melatonina.
Poţi bea lapte cu jumătate de ora înainte de a merge la culcare.
Mai mult decât atât, persoanelor care obişnuiesc să se trezească în toiul nopţii şi să nu-şi găsească starea de linişte, le este recomandat un pahar de lapte cald, în care pot adaugă o lingură de miere. Efectul va fi unul liniştitor, iar starea de somn va fi indusă. Un alt element cu efect calmant pentru organism, prezent şi el în compoziţia laptelui, este magneziul.
Dacă din rutină serii face parte şi consumul unui pahar de lapte, atunci organismul va intra într-un ritm sănătos, va avea un echilibru care va determina un somn sănătos şi o stare generală de bine.
Conţinutul de calciu din lapte ajută şi el la creşterea nivelului de serotonină, tratând insomniile severe.
Fă din asta o rutină şi vei dormi asemeni unui bebeluş.
Cum organismul tău se odihneşte noaptea, se încarcă cu energie şi vindecă traumele suportate în ziua respectivă. Dacă bei o cană cu lapte, poţi merge la culcare fiind sigur că anumite inflamaţii sau dureri cronice, dobândite pe timpul zilei, vor fi istorie dimineaţă următoare. Poţi încerca să adaugi chiar şi puţin turmeric sau miere în lapte.
Să nu bem deloc?
Există anumite persoane pentru care consumul de lapte este un adevărat pericol. Intră în această categorie persoanele cu intoleranţă la lactoză – cea mai frecventă formă de intoleranţă alimentară, caracterizată prin imposibilitatea organismului de a procesa lactoza din lapte, din cauza lipsei unei enzime responsabile de acest proces.
De foarte multe ori, intoleranţă la lactoză este confundată cu alergia la lapte, aceasta din urmă fiind de fapt o reacţie a sistemului imunitar la proteinele din lapte. Simptomele cu care se confruntă persoanele cu intoleranţa la lactoză sunt: dureri abdominale, senzaţie de balonare, dar şi stări de irascibilitate şi oboseală inexplicabilă.
Înainte de a bea dimineaţa sau seara lapte, asigura-te că nu ai intoleranţă la lactoză !