Monthly Archives: August 2011

Timiş: Bărbat mort, după ce s-a aruncat de la etajul IX al Spitalului Judeţean

Un bărbat s-a sinucis luni după-amiază aruncându-se de la ultimul etaj al Spitalului Judeţean din Timişoara.
Potrivit Poliţiei Timiş, bărbatul avea 81 de ani şi era internat la secţia de neurologie, la etajul IX al spitalului. De dimineaţă i s-au făcut un set de analize şi urma să primească rezultatele. La el se afla fiica lui, în vizită, iar, la un moment dat, bătrânul i-a spus că iese la toaletă, dar nu s-a mai întors. Alarmată că tatăl său întârzie, femeia a plecat după el şi a găsit uşa toaletei închisă, dar a auzit cum se deschide geamul şi o bubuitură puternică.

Singapore: fostul viceprim-ministru Tony Tan câştigă alegerile prezidenţiale

Fostul viceprim-ministru Tony Tan a câştigat cu un foarte mic avans asupra principalului său adversar alegerile prezidenţiale desfăşurate sâmbătă în Singapore, au anunţat duminică responsabili ai operaţiunilor electorale.
Tan, 71 de ani, un veteran al politicii şi bancher, nu a obţinut decât 7.269 de voturi în plus faţă de Tan Cheng Bock, un medic şi concurentul său numărul unu, la peste două milioane de buletine de vot validate.

CE pregateste reanalizarea controversatului regulament REACH din domeniul industriei chimice

Comisia Europeană se pregăteşte să reanalizeze, la cinci ani după adoptare, controversatul regulament REACH, care obligă producătorii de chimicale să ofere garanţii solide privind siguranţa produselor lor pentru consumatori. Din momentul prezentării sale până la adoptarea finală în anul 2006, regulamentul REACH a provocat una din cele mai spectaculoase ‘bătălii’ în domeniul lobby-ului din istoria UE, punând faţă în faţă ecologiştii şi marii producători chimici europeni, notează luni EurActiv.

Cifre de afaceri in crestere pe piata serviciilor medicale private

Unele retele de farmacii ori clinici au reusit dublarea sau chiar triplarea castigurilor in 2010, potrivit bilanturilor depuse de companiile de profil la Ministerul Finantelor Publice, scrie cotidianul Financiarul.
Primii doi mari jucatori din piata de servicii medicale private, companiile MedLife si Sanador, sunt beneficiarii crizei financiare, in timp ce Regina Maria (Centrul Medical Unirea) sau Medicover au inregistrat pierderi.

Coliziune intre un planor si un avion in Austria: patru morti

Patru persoane – un cuplu austriac şi unul german – şi-au pierdut viaţa duminică, în Austria, când aparatele pe care le pilotau – un planor şi un mic avion – au intrat în coliziune la Zell-am-See, în apropiere de Salzburg, a anunţat poliţia locală, citată de AFP.

Constanta: Politistul ranit grav intr-un accident de motocicleta, supus unei noi interventii chirurgicale in Israel

Poliţistul brăilean care a fost rănit grav în luna iulie, în timpul unei misiuni pe litoral, când urmărea cu motocicleta un autovehicul, a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale, luni, la o clinică din Israel, perioada de recuperare medicală a acestuia prelungindu-se, a declarat, la Constanţa, şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere Române, comisar şef Lucian Diniţă.

Maramures: Un pompier militar a murit in timp ce mergea cu echipajul la un incendiu

Un ofiţer din echipa de intervenţie a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş, a murit, duminică, la scurt timp după ce a fost scos dintre fiarele contorsionate a maşinii ce s-a răsturnat pe DE 58, evitând o acroşare în trafic.
Accidentul de circulaţie a provocat cinci victime în rândul echipajului de pompieri, printre care şi lt. Adrian Marchiş, care a murit în timp ce primea asistenţă medicală la Spitalul Judeţean de Urgenţă Maramureş.
Purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Adrian Sabău, a declarat pentru AGERPRES că lt. Adrian Marchiş a decedat în urma gravelor traumatisme suferite.

Toti ministrii din Zimbabwe vor fi supusi circumciziei `pentru a da exemplu` in lupta contra SIDA

Toţi bărbaţii din Guvernul Republicii Zimbabwe vor fi supuşi circumciziei ‘pentru a da un exemplu’ în încercarea de a reduce rata infecţiilor cu HIV într-o ţară în care una din şapte persoane este seropozitivă, a anunţat doamna vicepremier Thokozani Khupe, semnalează duminică Efe.

Tratamentul impotriva virusului mortal Ebola, disponibil in mai putin de un deceniu

Unul dintre agenţii patogeni cei mai temuţi din lume, virusul Ebola, are o slăbiciune structurală cheie, care ar putea fi vitală în dezvoltarea de medicamente pentru a trata febra pe care o declanşează, au anunţat cercetători americani săptămâna trecută, în revista Nature, informează duminică ziarul britanic The Guardian.