Monthly Archives: June 2011

Misterul planului de austeritate se intensifica (revista presei italiene)

Dezbaterile pe marginea conţinutului planului de austeritate continuă între indiscreţii şi dezminţiri în ajunul prezentării oficiale prevăzute pentru joi. Cotidienele italiene au publicat miercuri un document considerat a fi ciorna proiectului de lege, dar care stârneşte şi mai multe semne de întrebare.

Planul de austeritate este, încă, un mister în pofida dezvăluirilor, scrie cotidianul Corriere della Sera. Guvernul italian va prezenta joi planul de austeritate pentru perioada 2013 – 2014. Măsurile propuse de ministrul economiei şi finanţelor, Giulio Tremonti, au fost dezbătute marţi în cadrul unei reuniuni a alianţei majoritare de guvernământ.

Centrul de Consiliere pentru Parinti din Bucuresti a fost deschis oficial in prezenta ministrului norvegian al sanatatii

Centrul de Consiliere pentru Părinţi din Bucureşti a fost deschis oficial, miercuri, în prezenţa ministrului norvegian al sănătăţii şi serviciilor sociale, Anne-Grete Strom-Erichsen, şi a ambasadorului Norvegiei la Bucureşti, Oystein Hovdkinn.
Dezvoltată de organizaţia Salvaţi Copiii România în cadrul proiectului finanţat prin Granturile SEE, “Consiliere parentală pentru sănătatea familiilor din România”, unitatea din Bucureşti este unul din cele cinci astfel de centre publice deschise în Iaşi, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea serviciilor de sănătate mentală oferite copiilor din România. Centrele de consiliere sunt servicii publice gratuite şi beneficiază de echipe multidisciplinare, formate din psihologi, psihiatri, asistente medicale, asistenţi sociali, psihopedagogi.

Botosani: Medic retinut pentru ca lua mita pentru a favoriza pensionari fictive

Un medic de la Comisia de evaluare a capacităţii de muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Botoşani a fost reţinut, marţi seară, pentru luare de mită, după ce, timp de peste două luni, a fost filat în timp ce primea diverse sume de bani în schimbul unor documente medicale fictive, a declarat, pentru AGERPRES, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Cristian Popovici.
Potrivit acestuia, reţinerea medicului Liliana Teodoriu a avut loc în urma unor “activităţi de supraveghere operativă în cadrul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani”.
“Practic, în decursul a două luni de zile, noi am probat activitatea de luare de mită de la un număr de persoane, care erau în procedura de obţinere a deciziei de pensionare cu diferite grade de handicap”, a afirmat Cristian Popovici, care susţine că medicul ar fi primit bani de la aproximativ 150 de persoane.

Bihor: Sistem informatic performant pentru Spitalul Municipal din Oradea

Spitalul municipal din Oradea va avea un sistem informatic integrat în vederea gestionării activităţii medicale şi administrative, realizat printr-un proiect cu finanţare europeană, a anunţat miercuri Primăria Oradea.
Potrivit unui comunicat transmis presei de municipalitate, proiectul prin care se va realiza şi implementa un sistem informatic integrat este necesar având în vedere că infrastructura serviciilor de sănătate este încă slab dezvoltată şi că managementul asistenţei medicale din Spitalul Clinic Municipal “dr. Gavril Curteanu” Oradea este asigurat de Consiliul Local Oradea, care a preluat managementul spitalelor orădene.
Proiectul va duce la eficientizarea actului medical atât prin micşorarea timpilor necesari prelucrării datelor pacienţilor, cât şi prin reducerea costurilor legate de investigaţiile necesare.

Gorj: Necesar de personal medical la cabinetele scolare din municipiul Targu-Jiu

Un număr de şapte posturi sunt vacante, în prezent, la nivelul unităţilor de învăţământ din municipiul Târgu-Jiu, urmând ca în perioada următoare să fie vacantate încă trei.
Şeful Direcţiei Publice de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Constantin Fârţă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, la ora actuală, în municipiu există opt cabinete medicale destinate elevilor, din care unul este stomatologic, acestea fiind deservite de 33 de angajaţi. Dintre aceştia, 25 sunt asistenţi medicali, iar opt medici, la care se mai adăugă trei mediatori. Personalul este însă insuficient, actualii asistenţi şi medici întâmpinând greutăţi în desfăşurarea activităţii dat fiind numărul foarte mare de elevi şi preşcolari din oraş.
“Sistemul de blocare al posturilor ne îngreunează activitatea. Personalul medical e tot mai puţin şi nu se pot face angajări.

Iasi: Ancheta interna la spitalul `Sfanta Maria` in urma decesului unui baiat de opt ani

Conducerea Spitalului de pediatrie “Sfânta Maria” din Iaşi a demarat o anchetă internă după ce un băiat de opt ani, din comuna Dagâţa, a murit.
Copilul era internat de 19 zile la Spitalul “Sfânta Maria” din Iaşi, timp în care medicii au constatat că are o infecţie la gât, apoi otită, şi a fost operat de peritonită. După intervenţia chirurgicală, starea copilului s-a înrăutăţit şi în cele din urmă a murit.
Părinţii copilului spun că în perioada spitalizării medicii l-au tratat în mod superficial şi l-au tratat pentru boli pe care nu le avea.

Mircea Beuran si Benone Duţescu au lansat o carte privind serviciile chirurgicale de urgenta din Bucuresti

Profesorii Mircea Beuran şi Benone Duţescu au lansat miercuri, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, volumul “Serviciile chirurgicale de urgenţă din Bucureşti – etape istorice şi semnificaţia lor”.
Cartea oferă o lectură reconfortantă într-o problemă gravă ca aceea a urgenţelor chirurgicale şi a sistemului de organizare a lor.
Totodată, cartea este o pledoarie pentru păstrarea patrimoniului naţional, evidenţiindu-se spiritul academic ce a dominat în trecut viaţa ştiinţifică medicală şi care a dat roade de-a lungul secolelor şi deceniilor.
În carte este sintetizată personalitatea a cel puţin trei generaţii de elevi ai marelui chirurg Thoma Ionescu: Iacob Iacobovici, Traian Nasta, Theodor Firică, Ion Ţurai, Iuliu Şuteu, Ion Bălăcescu, Alexandru Cosăcescu.
Lucrarea reprezintă de fapt istoricul serviciilor chirurgicale de urgenţă din Bucureşti. Cititorii pot urmări firul istoric al serviciului, de la birja cu cai şi sanitarul pe bicicletă, până la moderna ambulanţă şi la serviciul SMURD.

O echipa din Romania a dezvoltat o aplicatie pentru iPhone menita sa detecteze cancerul de piele

O echipă de doi medici dermatologi şi doi programatori din România lucrează la o nouă aplicaţie pentru iPhone prin care, cu ajutorul camerei de fotografiat a aparatului, vor putea fi detectate cazurile de cancer de piele încă din faze incipiente, conform site-ului mobihealthnews.com.
Noua aplicaţie medicală pentru iPhone poartă numele de Skin Scan.
În primă instanţă un utilizator de iPhone face o fotografie a unei aluniţe care îl îngrijorează, cu ajutorul camerei foto a aparatului Apple. Apoi intră în acţiune programul Skin Scan care foloseşte un algoritm propriu pentru a analiza caracteristicile ţesutului fotografiat şi pentru a da un verdict cu privire la modul în care se dezvoltă această aluniţă, indicând dacă există, riscul de a se dezvolta într-un melanom.

Obezitatea creste riscul de deces in accidentele rutiere (studiu)

Obezitatea creşte semnificativ probabilitatea de deces în cazul unui grav accident rutier, arată un studiu american, citat de site-ul passionsante.be. Riscul mortalităţii se măreşte cu 21-56% la conducătorii auto supraponderali.

Până să ajungă la această concluzie, o echipă coordonată de dr Dietrich Jehle de la Universitatea din Buffalo a studiat o vastă bancă de date (pentru circa 156.000 persoane), formată din dosarele accidentelor rutiere în care s-a înregistrat moartea a cel puţin un ocupant al maşinii sau a unui ‘neautomobilist’ (pieton, de exemplu).